Rotitul Cocoșului Calimani

Rotitul Cocoșului

Un altfel de spectacol: Rotitul cocoșului – Pachet de o zi  (martie – mai)
În a doua jumătate a lunii martie și continuând în aprilie, când ultimele pete de    zăpadă se sting în șuvoaie, pădurea prinde glas de cântăreți, înzestrați fiecare cu repertoriul lui. Cocoșul de munte sau „cavalerul pădurilor de molid și de brad” oferă un spectacol magnific prin cântecul, comportamentul și măreția trupului manifestate în această perioadă. În straie de nuntă, cu penajul de o eleganță covârșitoare, vine la locul tainic, mânat de dorința de împerechere. Puțin înainte de răsăritul soarelui, masculii atrag femelele cântând pe crengile arborilor, apoi coboară și  își desfac coada într-un imens eventai, semn că a început „rotitul cocoșului de munte”.
Vă invităm să petreceți o zi cu un ranger adevărat, pe parcursul căreia vă veți deplasa în locuri de rotit doar de el știute, veți admira și fotografia spectacolul rotitului, veți afla de ce Parcul Național Călimani este unic în Europa, iar la sfârșit veți face un tur ghidat la Centrul de Vizitare al Parcului Național Călimani.
Locul de desfășurare: Parcul Național Călimani
Perioada: 20 martie- 01 mai
Durata: aproximativ 7 ore
Program:
Ora 04:00 plecarea (din Vatra Dornei). Pe drum veți afla regulile ce trebuie respectate în timpul desfășurării unor astfel de activități.
06.30 – 08:30 rotitul cocoșului de munte
10:00 -10:30 impresii și păreri împărtășite la un ceai/cafea
10:30-11:30 prezentarea Centrului de Vizitare al Parcului Național Călimani
12:00 Întoarcere la Vatra Dornei
Număr maxim de participanți este de 2 persoane, pentru a nu deranja animalele din zonă
Echipament obligatoriu: haine călduroase, fără culori stridente, rachete de zăpadă, ghete pentru drumeție, lanternă, pelerină impermeabilă.
Servicii incluse: Ghid specializat pe interpretarea naturii, mijloace auto pentru deplasare, taxa de vizitare a parcului, ceai, cafea.
Preț: 500 lei, indiferent dacă sunt 1 sau 2 participanți
Notă: Organizarea și desfășurarea acestui gen de activitate poate fi influențata de factorii climatici.

Înapoi ➥

Scrie-ne!

Sperăm că ai găsit toate informațiile care să îți confirme că Parcul Național Călimani este locul perfect pentru următoarea ta aventură. Ai întrebări? Cauți informații mai detaliate despre subiectele prezentate în site? Completează formularul și îți vom răspunde în curând!





PARCUL NAȚIONAL CĂLIMANI

Adresa: Sat Șaru Dornei, Nr.54C, Comuna Șaru Dornei, Jud. Suceava
Cod poștal: 727515
©2021 PARCUL NAȚIONAL CĂLIMANI | TOATE DREPTURILE REZERVATE

TERMENI ȘI CONDIȚII, COOKIES, GDPR
Parcul National Calimani: Logo