Programe educaționale Calimani

Programe educaționale

Educație prin artă și cultură: start pentru concursul «Vis de copil» - ediția a II-a
- Fauna din Parcul Național Călimani –


Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA - Administrația Parcului Național Călimani R.A., Asociația Forestierilor din România – ASFOR și Centrul Muzeal ”Cazinoul Băilor” Vatra Dornei anunță lansarea concursului de creație artistică ”Vis de copil” – pictură pe globuri de sticlă adresat elevilor din unitățile școlare din județele Suceava, Bistrița-Năsăud, Harghita și Mureș.
Concursul se desfășoară în perioada 12 octombrie – 4 decembrie 2026 și are ca obiectiv stimularea creativității copiilor și familiarizarea lor cu bogăția și frumusețea faunei din Parcul Național Călimani. Lucrările vor fi realizate pe globuri de sticlă și vor îmbina arta plastică cu elemente culturale și naturale, într-o manieră originală și expresivă.
Cele mai reușite creații vor fi selectate de un juriu format din specialiști în domeniul patrimoniului cultural, al artelor plastice și silvicultură și vor fi prezentate în cadrul expoziției deschise la Centrul Muzeal ”Cazinoul Băilor” Vatra Dornei, între 4 decembrie 2026 – 31 ianuarie 2027.
Expoziția va fi inaugurată printr-un eveniment festiv de premiere, în care elevii câștigători vor fi recompensați cu premii oferite de ASFOR.
Informații utile:
• Perioada concursului: 12 octombrie – 4 decembrie 2026
• Perioada expoziției: 4 decembrie 2026 – 31 ianuarie 2027
• Eligibilitate: elevi de gimnaziu din școlile din județele Suceava, Bistrița-Năsăud, Harghita și Mureș, în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu APN Călimani, conform Regulamentului de concurs.
• Detalii privind regulamentul și înscrierea se găsesc pe site-ul Administrației Parcului Național Călimani R.A.( ( secțiunea Informații publice -> Alte informații ) ) și pe paginile de social media ale partenerilor.
Parteneri organizatori:
• Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA - Administrația Parcului Național Călimani R.A.
• Asociația Forestierilor din România – ASFOR
• Centrul Muzeal ”Cazinoul Băilor” Vatra Dornei

Cumpără bilet

Bilet Parc National Calimani

Știați că?

Rosalia Alpina

Croitorul fagului sau croitorul alpin este un coleopter din familia Cerambycidae de dimensiuni mari, ce poate fi ușor recunoscut datorită coloritului albastru-catifea sau gri-albăstrui. Trăiește în habitate de păduri de amestec de fag și brad din zona sudică a parcului. Parcul National Calimani

Scrie-ne!

Sperăm că ai găsit toate informațiile care să îți confirme că Parcul Național Călimani este locul perfect pentru următoarea ta aventură. Ai întrebări? Cauți informații mai detaliate despre subiectele prezentate în site? Completează formularul și îți vom răspunde în curând!





PARCUL NAȚIONAL CĂLIMANI

Adresa: Sat Șaru Dornei, Nr.54C, Comuna Șaru Dornei, Jud. Suceava
Cod poștal: 727515
©2026 PARCUL NAȚIONAL CĂLIMANI | TOATE DREPTURILE REZERVATE

TERMENI ȘI CONDIȚII, COOKIES, GDPR
Parcul National Calimani: Logo