Excursie 12 Apostoli Calimani

Excursie 12 Apostoli

Munții Călimani se numără printre cei mai tineri dar și cei mai înalți munți vulcanici din România. În urma unor puternice erupții, acum milioane de ani, bucăți imense de rocă vulcanică aruncate la întâmplare, au dat naștere unor stânci cu forme bizare. Rezervația 12 Apostoli reprezintă un punct de atracție și datorită legendelor despre aceste locuri. În trecut, de sărbătoarea celor 12 Apostoli (29 iunie) localnicii urcau din zonele învecinate pentru a sărbători „Moşii din Călimani” cu originea în străvechiul cult dacic al soarelui, bradului şi focului având ca temă principală cultul moşilor şi strămoşilor. Totuşi, nu puţini sunt cei care cred că Templul Uriaşilor a fost realizat fie de mâna omului, fie de o civilizaţie extraterestră.
Vă invităm într-o excursie fascinantă prin păduri de molid şi păşuni subalpine, către unul din cele mai frumoase locuri din Parcul Naţional Călimani: Rezervaţia 12 Apostoli. Odată ajunși pe „tărâmul giganților” după ce veți fi făcut zeci de fotografii cu fantasticele sculpturi în piatră, veți avea parte de un picnic tradițional, de la care nu vor lipsi slănina afumată cu ceapă, caș, urdă proaspătă și plăcinte. Aventura se va încheia seara târziu și nu oricum, ci în atmosfera fierbinte a focului de tabără.
Traseu: Gura Haitii – Pietrele Roșii – 12 Apostoli și retur
Durata: aproximativ 12 ore
Program:
Ora 08:00 plecarea din Vatra Dornei
09:00-10:00 prezentarea Centrului de Vizitare al Parcului Național Călimani
10:00-13:00 parcurgerea traseului până la rezervație
13:00- 14:00 popas și picnic
14:00-17:00 parcurgerea traseului până la Gura Haitii
17:00 întoarcere la Vatra Dornei
Număr participanți: minimum 4 și maximum 12 persoane
Echipament obligatoriu: Haine și încălțăminte de drumeție
Servicii incluse: Ghid, mijloc de transport, taxa de vizitare a parcului, ceai, cafea
Preț pachet: de la 115 lei/persoană (în funcție de numărul de persoane).

Înapoi ➥

Scrie-ne!

Sperăm că ai găsit toate informațiile care să îți confirme că Parcul Național Călimani este locul perfect pentru următoarea ta aventură. Ai întrebări? Cauți informații mai detaliate despre subiectele prezentate în site? Completează formularul și îți vom răspunde în curând!





PARCUL NAȚIONAL CĂLIMANI

Adresa: Sat Șaru Dornei, Nr.54C, Comuna Șaru Dornei, Jud. Suceava
Cod poștal: 727515
©2021 PARCUL NAȚIONAL CĂLIMANI | TOATE DREPTURILE REZERVATE

TERMENI ȘI CONDIȚII, COOKIES, GDPR
Parcul National Calimani: Logo