Cariera de sulf Calimani

Cariera de sulf

Călimanii sunt cei mai înalţi munţi vulcanici - Vf. Pietrosul 2102 m - din România. Diametrul longitudinal al căldării glaciare este de aproximativ 10 km, conferindu-i o importanţă deosebită din punct de vedere geologic şi geomorfologic.
Constituţia geologică vulcanică este predominant andezitică, cu hornblendă şi piroxen, dacite şi bazalte. Acestea ies pe alocuri în evidenţă sub formă de stânci, unele îmbrăcând aspecte foarte curioase, cum ar fi stâncile de la 12 Apostoli, Pietrele Roşii şi Dealul Tătarului.
Conurile vulcanice sunt dispuse sub forma unei caldere, unice în România şi în Europa. Acestea, prin vârfurile lor dispuse ca o coroană, dau peisajului o notă aparte.
Acest peisaj superb a fost ciuntit în mod brutal prin deschiderea în 1976 a carierei de sulf. Activitatea minieră a avut un impact deosebit asupra a peste 300 de hectare de vegetaţie şi substrat care a fost decopertat în proporţie de 100% şi asupra habitatelor din jur. În prezent, în locul unde a existat exploatarea şi infrastructura de prelucrare, a rămas un peisaj dezolant, unde vegetaţia îşi face loc greu din cauza acidităţii substratului rezultat, un peisaj antropizat cu halde de steril, drumuri şi un munte tăiat în trepte.
Pentru a ajunge la Fosta Exploatare de Sulf Calimani, trebuie sa parcurgeti drumul Vatra Dornei – Gura Haitii (aproximativ 25km), iar de aici, faceti stanga pe drumul betonat si continuati inca aproximativ 12 km. Atentie: Drumul de la Gura Haitii la Fosta Exploatare de Sulf este intr-o stare destul de degradata pe care trebuie sa circulati cu atentie. Accesul auto este permis doar pana la parcarea amenajata.

Înapoi ➥

Scrie-ne!

Sperăm că ai găsit toate informațiile care să îți confirme că Parcul Național Călimani este locul perfect pentru următoarea ta aventură. Ai întrebări? Cauți informații mai detaliate despre subiectele prezentate în site? Completează formularul și îți vom răspunde în curând!





PARCUL NAȚIONAL CĂLIMANI

Adresa: Sat Șaru Dornei, Nr.54C, Comuna Șaru Dornei, Jud. Suceava
Cod poștal: 727515
©2021 PARCUL NAȚIONAL CĂLIMANI | TOATE DREPTURILE REZERVATE

TERMENI ȘI CONDIȚII, COOKIES, GDPR
Parcul National Calimani: Logo